Nemulțumire mare în rândul angajaților Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Cristiana din municipiul Carei, aflat în subordinea DGASPC Satu Mare, după ce câțiva colegi de-ai lor au dat bir cu fugiții de frica coronavirusului, inventând diverse pretexte pentru a intra în concediu.

centru cristiana carei

Centrul Cristiana din Carei stă pe un butoi cu pulbere, au declarat pentru Opinie de Carei surse din rândul angajaților. Datorită pandemiei de coronavirus, angajații au fost împărțiți în două ture, lucrând cu schimbul câte două săptămâni. În perioada în care lucrează, ca măsură de prevenire, aceștia sunt izolați de mediul exterior, fiind cazați la internatul Liceului Tehnologic Simion Bărnuțiu.
Surpriza a apărut sâmbătă, când a venit rândul noului schimb. Doi angajați nu s-au mai prezentat la serviciu, îmbolnăvindu-se brusc cu câteva zile înainte. În cursul serii de ieri, a dat bir cu fugiții un alt angajat. Deși suntem în stare de urgență, angajatul în cauză și-a luat pur și simplu concediu de odihnă, invocând pretinse probleme familiale.
Angajații care au rămas la datorie, respectând măsura izolării pentru siguranța familiilor lor, dar și a beneficiarilor centrului, sunt revoltați din cauza acestor trei colegi, care au dat bir cu fugiții, îngreunându-le activitatea. ”Așa ceva nu se face, mai ales acum când lucrăm cu jumătate din personal la același număr de beneficiari. Este lipsă de respect față de colegi să te dai lovit de boală cu câteva zile înainte să intri în serviciu. De cealaltă colegă, ce să mai spun. Aseară, a fost lăsată să plece în concendiu de odihnă la presiunile unei jurnaliste tupeiste, care a sunat inclusiv conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sastu Mare. Așa fiecare putem ruga pe cineva să ne sune șefii, iar beneficiarii vor ajunge să rămână singuri în centru, lăsați în voia sorții”, a declarat, sub protecția anonimatului, un angajat al Centrului Cristiana.
Portalul Opinie de Carei solicită conducerii DGASPC Satu Mare să facă publică identitatea acestei jurnaliste ”tupeiste”, care își permite să facă trafic de influență pentru a obține concedii de odihnă pentru diverși angajați ai direcției, în plină stare de urgență. Asemenea gesturi ordinare, ba chiar infracționale, nu au nimic în comun cu jurnalismul.