În data de 25 aprilie a.c., 110 polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ, informează Prefectura Satu Mare.

politie control coronavirus
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 25 aprilie, polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 47.725 lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației. Vineri au fost sancţionate 85 de persoane, iar joi 88.
În perioada de referință au fost efectuate 612 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.
De asemenea, două societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constate nereguli.