Ministrul de Interne, Marcel Vela, a discutat, joi, cu omologul maghiar şi au convenit câteva măsuri pentru fluidizarea traficului. Cei doi au discutat şi despre deschiderea celor trei puncte de trecere a frontierei de la Urziceni, Salonta și Săcuieni strict pentru deplasarea lucrătorilor transfrontalieri, având cetățenie română și ungară, informează Ministerul Afacerilor Interne.

ptf urziceni
Astăzi, la ora 18:00, Ion Marcel VELA, ministrul afacerilor interne, a avut o convorbire telefonică cu omologul ungar, Sándor PINTÉR, în contextul eforturilor comune depuse pentru identificarea celor mai bune soluții în vederea fluidizării traficului prin punctul de trecere a frontierei comune, NĂDLAC 2, care a fost stabilit culoar de tranzit pentru transportul rutier.
Demnitarii au evidențiat foarte buna cooperare și au apreciat reciproc eforturile depuse în scopul limitării răspândirii COVID 19. Partea maghiară și-a exprimat acordul cu privire la continuarea, în aceleași coordonate, a bunei colaborări la frontiera comună.
Totodată, a fost făcută referire la deschiderea celor trei puncte de trecere a frontierei (Urziceni, Salonta și Săcuieni) strict pentru deplasarea lucrătorilor transfrontalieri, având cetățenie română și ungară, care domiciliază în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior. Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, și- a exprimat disponibilitatea ca, în funcție de necesitățile identificate, să poată fi deschise și punctele de la Petea și Turnu, în același scop.