Prefectul Radu Bud a convocat azi în ședință reprezentanții structurilor M.A.I. cu atribuții în coordonarea și conducerea intervențiilor pe stare de urgență, în cadrul căreia au fost analizate dispozițiile Ordinului militar nr. 2 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 și punerea în aplicare a acestora.

foto 22.03
Atragem atenția cetățenilor asupra faptului că, începând de duminică 22.03.2020, ora 22.00 intră în vigoare Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.2020, care prevede noi măsuri de combatere a răspândirii COVID -19 și anume:
– suspendarea activității cabinetelor medicale stomatologice, cu excepția urgențelor
– suspendarea temporară a activităților de comercializare cu amănuntul, a produselor si serviciilor, in centrele comerciale (tip mall) în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
Este interzisă intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, astfel cum sunt definiți la art 2 lit a si b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
Prin excepție, este permisa intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:
a) sunt membri de familie ai cetățenilor români;
b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidența în România;
Tot excepții sunt considerate: persoanele care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene, persoanele care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, personalul diplomatic, pasageri in tranzit, pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale), persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
Atragem atenția cetățenilor asupra faptului că, începând de luni 23.03.2020, ora 22.00 intră în vigoare Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.2020, care prevede noi măsuri de combatere a răspândirii COVID -19 și anume:
– circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei se va efectua numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane. Conform ordonanței menționate, prin grup de persoane se înțelege un număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
Pentru verificarea motivului deplasării in interes personal, persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completata in prealabil.
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Fac excepție de la aceste prevederi personalul din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională și personalul care asigură serviciile de utilitate publică.
– circulația persoanelor în intervalul orar 06.00- 22.00, se recomandă să se efectueze doar pentru:
1. interes profesional, inclusiv deplasarea intre locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, și înapoi. Pentru verificarea motivului deplasării in interes profesional, persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberata de angajator sau o declarație pe propria răspundere
2. asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de baza ale persoanelor si animalelor de companie/domestice, precum si bunuri necesare desfășurării activității profesionale.
3. asistenta medicala care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
4. motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistenta persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
5. in apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizica individuala a oamenilor si nevoile animalelor de companie/domestice.
În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele expuse mai sus.
Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii cu Covid 19 care părăsesc locația în care acestea au fost plasate fără aprobarea autorităților competente sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate si sunt conduse de forțele de ordine publica si plasate direct in carantina sub pază.
Persoanele carantinate ca măsura de prevenire a răspândirii cu Covid-19 care părăsesc locația în care acestea au fost plasate fără aprobarea autorităților competente sunt carantinate pentru o noua perioada de 14 zile.
Toți cei care NU respectă condițiile de carantinare instituționalizată sau izolare voluntară la domiciliu, ca măsuri de prevenire a răspândirii COVID 19 NU sunt exonerați de răspunderea contravențională sau penală.
Măsurile se aplică imediat cu data publicării ordonanței militare in Monitorul Oficial al României.
De menționat faptul că operatorii economici având ca obiect de activitate vânzarea cu mănuntul trebuie să respecte măsurile impuse de contextul epidemiologic în care ne aflăm la această dată (număr limitat de cumpărători în incintă, măsuri de protecție a persoanelor cu dezinfectante, măști și decontaminarea de mai multe ori pe zi a spațiilor).