Având în vedere amenințarea creată la nivel național de infecție cu COVID-19, la nivelul Seviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Carei au fost luate o serie de măsuri preventive, informează Primăria Carei.

SPCLEP
Măsuri:
– Înainte de prezentarea la ghișeu vă rugăm să sunați la următorul nr. de telefon: 0261865652, pentru a vă informa corespunzător, iar timpul de predare a actelor să fie cât mai scurt.
– Suspendarea activității de depunere a cererilor privind eliberarea actelor de identitate și de înscriere a mențiunii privind stabilirea reședinței, cu excepția cazurilor deosebite.
– Scurtarea programului de preluare a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate. Actele se preiau de la 10:00 la 12:00.
– Scurtarea programului de eliberare a actelor de identitate. Eliberarea se face de la orele 14:00 la orele 15:00.
– Suspendarea preluării actelor pentru completarea formularelor E 401, precum și cele pentru eliberarea Certificatului privind domiciliul înregistrat în RNEP.
– Solicitarea unor furnizări de date se va face doar prin poștă.
– Suspendarea audiențelor, acestea fiind posibile doar telefonic.
– Scurtarea programului de preluare a actelor de stare civilă. Preluarea se va face în intervalul orar 09:00-11:00.
– Scurtarea programului de eliberare a actelor de stare civilă. Eliberarea se va face în intervalul orar 12:00-13:00.
– Suspendarea transcrierilor pe o perioadă de 30 de zile.
– Înregistrările tardive ale nașterilor se suspendă pe o perioadă de 30 de zile.
Potrivit Decretului nr.195/2020 privind intituirea stării de urgență pe teritoriul României, Partea I nr.212/16.03.2020, în perioada stării de urgență se menține valabilitatea actelor de identitate eliberate de autoritățile publice competente.