Anul trecut în județul Satu Mare s-au derulat câteva proiecte de investiții prin intermediul cărora s-au înlocuit circa 9 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu 1,5 kilometri, pentru racordarea de noi consumatori, informează compania Delgaz Grid.

Lucrari_investitii_gaz_2

Cea mai mare parte a rețelei de gaz a fost înlocuită în municipiul Satu Mare, pe străzile Pintea Haiducul, Vulturului, Traian Grozăvescu, Gh.Pop de Băsești, Bucegi, Danton, Ștefan Luchian, Bartok Bela, Victor Babeș, Lăpușului, Ferăstrău, Dorobanților, valoarea investițiilor depășind 3 milioane de lei.
Tot în municipiul Satu Mare, pe parcursul anului trecut au fost executate lucrări de modernizare la stația de reglare măsurare a presiunii gazului din zona Gara Ferăstrău.
În municipiul Carei rețeaua de gaz a fost protejată catodic pe o lungime de 14 kilometri.
“Funcționarea în condiții de siguranță a rețelelor de distribuție a gazelor naturale este o prioritate pentru noi. De aceea am alocat și în acest an peste 200 milioane de lei pentru investiții. Suntem pe deplin conștienți că nici un efort nu este prea mare atunci când pui în prim-plan siguranța și creșterea calității serviciilor pentru clienți”, declară Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid.
Anul acesta sunt planificate lucrări de modernizare a 10 kilometri din rețeaua de gaz din municipiul Carei iar la Satu Mare se are în vedere modernizarea a două stații de reglare sector și de măsurare a presiunii gazelor naturale livrate consumatorilor.
Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2 miliarde de euro.

Lucrari_investitii_gaz_1