În urma campaniei umanitare organizată de către Direcția de Cultură Carei cu ocazia Carei Fest 2019, care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru micuțul Benett, s-au strâns 8.100 lei, 85 euro și 14.500 forinți, bani care urmează să fie înmânați familiei.

benett

Organizatorii mulțumesc pe această cale tuturor celor care au făcut donații, indiferent de sumă.
Cutia cu donații va rămâne până la sfârșitul lunii în sala 10 din Castelul Karolyi, pentru cei care doresc să mai sprijine această campanie.

Un copil de 6 ani născut în Carei, pe numele său Benett, are nevoie de sprijinul nostru. La naștere, din cauza unui atac cerebral, a paralizat. Pentru a continua tratamentul, familia are nevoie de sprijin financiar.
Părinții s-au dus cu micuțul Benett la o clinică de specialitate din Germania, unde fac recuperări. Dar au primit o veste bună din Statele Unite ale Americii, acolo unde există o terapie revoluționară, care ar putea să îi dea o nouă șansă.
Este vorba despre terapia “DELPHIN”. Problema este că această terapie este costisitoare, iar părinții au ajuns în imposibilitatea de a mai putea suporta singuri eforturile de salvare. Pentru a putea merge în SUA, ar fi nevoie de 15.000 de euro.