Poliţia din Carei efectuează a doua anchetă penală din acest an la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Cristiana din municipiul Carei. O tânără din respectivul centru a ajuns la spital cu leziuni în zona vaginului, existând suspiciunea că ar fi fost agresată sexual de către un alt beneficiar.

centru cristiana carei

Poliţia Carei a deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările în care s-ar fi petrecut agresiunea sexuală, în noaptea de duminică spre luni. Potrivit primelor informaţii, agresorul ar fi introdus un corp străin în vaginul tinerei, provocându-i leziuni grave. Tânăra a fost internată la spital, urmând a fi supusă unor expertize medico-legale pentru a se stabili cu certitudine dacă a fost sau nu victima unei agresiuni sexuale.
În acest an, Poliţia a mai demarat o anchetă penală la Centrul Cristian, după ce, în luna ianuarie, un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a decedat agățat de gardul centrului, chinuindu-se groaznic înainte de a-și găsi sfârșitul. Acesta a stat cel puțin șase-șapte ore în gerul pătrunzător, având pe el doar un tricou și un scutec pampers.