Tonul incisiv pe care consilierul local Ilie Ciuta i-a cerut viceprimarului Ludovic Keizer să-i confirme dacă este una şi aceeaşi persoană cu cea care figurează printre membrii fondatori ai Asociaţiei Equus, deşi acest lucru este de notorietate pe plan local, l-a scos din sărite pe primarul Eugen Kovacs în cadrul şedinţei ordinare de azi a Consiliului Local Carei.

ciuta ilie1

„Tupeul tău până unde merge? Până unde îţi mai baţi joc de oraşul acesta şi de Consiliul Local?”, a exclamat primarul Eugen Kovacs, deranjat de modul în care consilierul Ciuta l-a întrebat pe viceprimarul Ludovic Keizer dacă este una şi aceeaşi persoană cu acel Ludovic Keizer care figurează printre membrii fondatori ai Asociaţiei Equus. Este destul de ironic că incisivul consilier Ciuta pare să fi uitat cu desăvârşire faptul că a fost coleg de partid în PNL cu viceprimarul Ludovic Keizer timp de mai mulţi ani. De asemenea, Ciuta pare să fi uitat şi că viceprimarul Keizer a fost cel care l-a ajutat să ajungă preşedinte al PNL Carei, funcţie pe care a deţinut-o mai bine de un deceniu. În loc să-i facă reproşuri, viceprimarul Ludovic Keizer a preferat să nu răspundă provocării.
Totul a început de la un memoriu depus de către consilierul Ilie Ciuta la Instituţia Prefectului Satu Mare, referitor la modul în care a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local Carei nr.45 din 19 martie 2019 privind scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale datorate pe anul în curs de Asociaţia Equus, pe care funcţionează manejul din parcul dendrologic, o mai veche obsesie a soţilor Ciuta.
Deşi primarul Eugen Kovacs şi viceprimarul Ludovic Keizer şi-au înaintat demisiile preşedintelui Asociaţiei Equus, acesta nu a finalizat toate demersurile legale în vederea retragerii calităţii de membri fondatori din Registrul asociaţiilor din România. De asemenea, printre membrii fondatori figurează şi soţul unei consiliere locale.
Consilierul Ilie Ciuta a depus plângere prealabilă, urmând să atace hotărâre în contencios administrativ pe motiv că proiectul de hotărâre a fost iniţiat de primarul Kovacs şi a fost votat de viceprimarul Keizer şi de către consiliera al cărei soţ figurează printre membrii fondatori.
În răspunsul secretarului municipiului Carei, Adela Opriţoiu, se arată că, prin adoptarea acestei hotărâri, nu s-a încălcat regimul incompatibilităţilor şi nici cel al conflictului de interese, întrucât niciuna dintre cele trei persoane vizate nu a avut un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii, nerealizând niciun folos material pentru sine sau pentru soţ, soţie.
Interesant este faptul că aceeaşi apărare a lipsei interesului patrimonial şi a nerealizării vreunui folos material a fost invocată de către consilierul Ilie Ciuta atunci când a votat proiectele de hotărâre legate de soţia sa, consacrata jurnalistă Daniela Ciuta, în calitate de preşedinte al ASTRA Carei sau de coautor al unei cărţi pentru care s-a cerut finanţare din partea Consiliului Local Carei.