Câțiva careieni așteaptă cu sufletul la gură sosirea unui cufăr din Londra, în care ar trebui să se afle 900.000 de dolari americani, respectiv bijuterii în valoare de 250.000 de dolari. Cufărul ar aparține unui colonel din armata americană, fiind vorba de o pradă de război din Irak. Deși miroase de la o poștă a escrocherie, careienii continuă să aștepte cu sufletul la gură sosirea respectivului cufăr.

cufar dolari

Pradă de război din Irak: dolari și bijuterii

Totul a început în urmă cu aproximativ două-trei săptămâni, când o careiancă pe nume Adela a început să-și caute mai mulți prieteni și colegi cu o poveste de-a dreptul fantastică. Femeia le-a povestit cum a fost contactată de către un colonel din armata SUA, care vrea să se retragă și apoi să se stabilească în România, taman în zona Careiului. Colonelul american a mai spus că, în timp ce se afla în misiune în Irak, a făcut rost în mod ilegal de o așa-zisă pradă de război, pe care a adăpostit-o într-o bancă din Londra. Este vorba de 900.000 de dolari americani cash, respectiv bijuterii în valoare de 250.000 de dolari. Banii și bijuteriile s-ar afla într-un cufăr, aflat într-un seif dintr-o bancă londoneză.

Împrumuturi pentru expedierea cufărului
Colonelul a mai povestit că nu poate ridica personal cufărul, cerând ajutorul careiencei. Mai mult ca sigur i-a cerut diverse sume de bani pentru a rezolva expedierea cufărului în Carei. Întrucât nu avea suficienți bani, careianca a început să ceară împrumut de la colegi și de la prieteni. Le-a promis că le va înapoia banii imediat ce cufărul colonelului american va ajunge în Carei. Ba chiar le-a dat asigurări că respectivul cufăr ar fi fost scanat în secret de către serviciile secrete care ar fi confirmat existența banilor și bijuteriilor.

Banii s-au trimis, dar cufărul întârzie să sosească
Problema e că zilele trec una după alta, dar cufărul nu mai ajunge în Carei. Femeia nu și-a dat seama nici până acum că a căzut victima unui escroc internațional, care a inventat această poveste fantastică cu banii și bijuteriile colonelului american. Se zvonește că, orbită de dorința de înavuțire, careianca ar fi trimis deja vreo 12-13.000 de euro unui destinatar din Londra, probabil escrocul sau vreun interpus al său. Însă formalitățile de expediere a cufărului merg extrem de anevoios, se plânge careianca, cerând în continuare bani împrumut de la prieteni și colegi.

O escrocherie cu final previzibil
În cele din urmă, răbdarea celor care au dat bani împrumut pentru expedierea cufărului va ajunge la final și îi vor cere careiencei să le restituie banii. Probabil că biata femeie va realiza în cele din urmă că a fost victima unei înșelătorii ordinare. Și că, din dorința de a se îmbogăți, a contribuit la creșterea numărului de persoane înșelate. În cel mai bun caz, va trebui să plătească din propriul buzunar miile de euro pe care i-a împrumutat pentru a-i trimite escrocului ”colonel”. În cel mai rău caz, va vi reclamată de cei pe care i-a lăsat cu ochii în soare și cu gândul la cufărul plin cu dolari și cu bijuterii.