În cadrul şedinţei ordinare de azi, consilierii locali careieni au decis să amâne discutarea cererii venite din partea societăţii Bio Florisal privind majorarea tarifului de salubrizare. Primarul Eugen Kovacs l-a delegat pe viceprimarul Ludovic Keizer să negocieze cu Bio Florisal eventuala majorare a tarifelor, însă aceasta va fi condiţionată de îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate.

DSC_0773

Solicitarea firmei de salubrizare Bio Florisal de majorare a tarifelor percepute persoanelor fizice şi juridice din Carei pentru colectarea gunoiului a fost amânată de Consiliul Local întrucât nicio comisie nu a adoptat o rezoluţie în acest sens, fie ea pro sau contra.
Primarul Eugen Kovacs le-a spus consilierilor locali că sunt populişti, fiindu-le frică să ia o decizie, adăugând că, din acest moment, viceprimarul Ludovic Keizer se va ocupa de negocierile cu firma Bio Florisal.
Viceprimarul Keizer a arătat că se roagă de foarte mult timp de administratorul firmei Bio Florisal Carei, deţinută integral de Florisal Satu Mare, să îmbunătăţească calitatea de colectare a gunoiului, însă fără niciun rezultat. „Credeţi că dacă ridicăm tariful se va rezolva ceva”, s-a întrebat retoric viceprimarul Keizer.
Primarul Kovacs a arătat că Bio Florisal nu mai acceptă să presteze servicii la tariful actual şi că a ameninţat cu rezilierea contractului în cazul în care nu se majorează tarifele.
Consilierul local Bujor Păuşan a declarat că noul tarif cerut de Bio Florisal, în valoare de 9,15 lei pe lună, nu este atât de mare, reprezentând doar contravaloarea unei jumătăţi de pachet de ţigări, însă şi firma trebuie să ofere condiţii mai bune de colectare a gunoiului.
Reprezentantul Direcţiei Servicii Publice Locale (DSPL) din cadrul Primăriei Carei, Nicolae Maidan, a prezentat problemele cu care se confruntă în relaţia cu Bio Florisal, care nu respectă 70% din obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu administraţia locală. Este vorba de obligaţiile referitoare la curăţarea tomberoanelor şi a ghenelor, la colectarea selectivă şi la programul de ridicare a reziduurilor menajere de la populaţie.
Viceprimarul Ludovic Keizer a declarat că va încerca să negocieze cu reprezentanţii Bio Florisal, urmând să supună aprobării Consiliului Local noul tarif, respectiv condiţiile negociate şi asumate de operatorul de salubrizare.
În prezent, Bio Florisal percepe lunar careienilor un preț de 7,1 lei (fără TVA) lunar pentru serviciile de salubrizare, compus din tariful pentru transportul reziduurilor menajere, în valoare de 4,84 lei fără TVA, la care se adaugă taxa de mediu, în valoare de 2,26 lei, fără TVA. Ultima majorare a tarifului se salubrizare a avut loc în 2011.
Prin cererea adresată Consiliului Local Carei, Bio Florisal solicită majorarea tarifului pe persoană fizică la suma de 9,15 lei/lună fără TVA. În cazul persoanelor juridice, noul tarif propus de Bio Florisal este de 66,88 lei/mc plus TVA.
Principalele argumente invocate de Bio Florisal în susținerea majorării tarifului sunt: majorarea salarului minim pe economie la 2.080 de lei/lună față de anul 2011 când a fost de 670 lie/lună, creșterea tarifului de depozitare la depozitul ecologic de la Doba de la 16,79 lei/mc compactat în 2011 la 92,21 lei/tonă începând cu 1 ianuarie 2019, respectiv creșterile semnificative înregistrate la alte costuri în ultimii opt ani, fiind enumerate: combustibilii, energia electrică, gaz, taxe de asigurări și piese de schimb.