Profesorul de informatică Ovidiu Motișan și elevul său Balog Octavian, de la Școala Gimnazială Nr.1 din Carei, vor reprezenta România la Concursul Internațional I3F Malang, care se va desfășura în Indonezia, în perioada 15-18 aprilie 2019.


Elevul Balog Octavian, îndrumat de profesorul Ovidiu Motișan, a creat robotul ”Explorer1”, cu care a obținut locul I și medalia de aur la Concursul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie ROSEF 2018, care s-a desfăşurat la Suceava, în perioada 7-9 septembrie 2018. Cu acest rezultat excelent, careianul și profesorul său s-au calificat la Concursul Internațional I3F Malang din Indonezia.
Profesorul de informatică Ovidiu Motișan, alături de directorul Școlii Gimnaziale Nr.1 Carei, Nicolae Moldovan, este inițiatorul Clubului de robotică ”Number 1” care funcționează în cadrul unității de învățământ. Elevii clubului au reușit să obțină numeroase premii la concursurile județene și naționale de profil.