
În zilele de 14 şi 15 decembrie 2018 s-a desfăşurat cea de-a şaptea ediţie a campaniei “Inimi deschise spre mânuţe întinse”, organizată de asociaţia cu acelaşi nume. Scopul acţiunii a fost unul caritabil şi comunitar. S-au adunat haine, jucării şi alimente neperisabile pentru oamenii nevoiaşi ai comunităţii noastre.
Vineri, 14 decembrie, invitata surpriză a fost LULU de la Caravana Anima din Satu Mare, care a umplut sufletele copilaşilor veniţi să dăruiască şi a celor de la Casa familiala Speranţa de veselie, căldură şi bucurie.
Sâmbătă, activitatea a continuat sub îndrumarea artistului Aurel Pop, care i-a introdus pe copii în tainele picturii pe pânză. Fiecare pânză pictată a fost o bucăţică dintr-o inima mare, pe care au format-o la finalul evenimentului, ca simbol al mărinimiei comunităţii noastre care, de la an la an, se mobilizează tot mai mult.
Asociaţia “Inimi deschise spre mânuţe întinse” aduce mulţumiri tuturor oamenilor dragi care îi sustin activităţile şi tuturor colaboratorilor: Alconor Company, Agrotex, Ardealul S.A, Mens Mentis, Depozitul de tricouri Oradea, Asociaţia Sportivă Fit Force, Varga Quatro, Caravana Anima, voluntarii Liceului Teoretic Carei, Centrul Cultural Carei, Biblioteca Municipală Carei şi Manejul Equus.