Doi elevi careieni ai Liceului Tehnologic Simion Bărnuţiu au reuşit să se afirme la un concurs transfrontalier de sudură, organizat pentru elevii din învăţământul profesional, care s-a desfăşurat în urmă cu o săptămână la Mateszalka (Ungaria). Elevul Kirner Erik, care face practica la firma Steiger SRL Carei, în cadrul învăţământului profesional dual, a reuşit să se claseze pe primul loc la Mateszalka.

sudura1

La concursul de sudură de la Mateszalka au participat cei mai buni elevi de la şapte unităţi de învăţământ profesional. Kirner Erik participă pentru a doua oară la acest concurs organizat în oraşul înfrăţit Mateszalka. Acesta este elev al Liceului Tehnologic Simion Bărnuţiu, la profilul sudor, iar în cadrul sistemului dual face practică la firma Steiger SRL Carei.
Cei cinci elevi de la profilul sudor, coordonaţi de maistrul Lucian Balog, au participat la o selecţie organizată de firma Steiger, în urma căreia au fost desemnaţi cei doi reprezentanţi la concursul din Mateszalka. S-au calificat elevii Kirner Erik şi Kind Daniel. În timp ce Kirner Erik a reuşit să câştige concursul, colegul său Kind Daniel a reuşit să ocupe o poziţie de mijloc în clasamentul final.
Juriul a fost format dintr-un reprezentant al firmei MSK din Nyirbator şi un reprezentant al firmei Stiger SRL Carei, Papai Sandor.
„Rezultate precum cel obţinut de către elevul Kirner Erik la concursul de sudură de la Mateszalka aduc prestigiu liceului nostru şi demonstrează reuşita sistemului dual. Pe viitor, dorim să găzduim şi noi asemenea concursuri profesionale transfrontaliere pentru a le da ocazia elevilor să-şi demonstreze îndemânarea şi cunoştinţele dobândite”, a declarat directorul Liceului Tehnologic „Simion Bărnuţiu” Carei, Emeric Gindele.