Cu ocazia campaniei ‘’Săptămâna legumelor și fructelor donate’’, campanie care face parte din calendarul Strategiei Naționale de Acțiuni Comunitare (SNAC), elevii Școlii Gimnaziale ‘’Vasile Lucaciu’’ din Carei, îndrumați de profesorii voluntari ai școlii, s-au mobilizat cu mic, cu mare și au adunat o cantitate semnificativă de fructe și legume, pe care le-au donat claselor speciale din școală, Căminului de bătrâni din Carei, Centrului ‘’Down’’ din Carei și Caselor de copii, partenere SNAC.


Activitatea a fost realizată cu sprijinul directoarelor Mocanu Alina și Toth Eniko, al profesorilor voluntari din școală și al coordonatorului S.N.A.C. pe școală, profesorul psiholog Tuns Roxana.