Fuego revine cu un nou concert de colinde la Carei

Joi, 6 decembrie 2018, începând cu ora 17.00, la Teatrul Municipal Carei va avea loc un concert extraordinar, în care Fuego va fi colindător la porțile cerului, iar toți cei care îl îndrăgesc sunt invitați să i se alăture, informează Centrul Cultural Carei.

fuego colindator
Biletele se găsesc la biroul Centrului Cultural Carei. Preț bilet: 60 lei. Informații la 0261.865.006.
Luna decembrie va fi luna în care Paul Surugiu- Fuego, un brand al Crăciunului românesc, un adevărat fenomen, Artist al Poporului Republicii Moldova și unul dintre cei mai iubiți artiști români va porni la drum cu un tur de forțe, un turneu eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă, spiritului românesc și valorilor autentice- „COLINDĂTOR LA PORȚILE CERULUI!”
Turneul va debuta pe 3 și se va încheia pe 29 decembrie, poposind în mai toată România, dar și în Republica Moldova. Fuego propune publicului său multă emoție, o sărbătoare a muzicii de suflet, cu noutăți, premiere, dar și cu tradiționalele sale piese de iarnă. Astfel că ne vom bucura împreună, într-un show de sunet și lumini, de tot ce are mai frumos iarna, de sentimentele legate de părinți și de oamenii dragi, de reîntâlniri și emoții ale copilăriei, de credință și desigur, de minunatul sentiment de patriotism, cel pe care mulți l-au uitat din păcate.
Alături de band-ul său și de câteva surprize unice, Fuego va oferi un spectacol de poveste, două ore de trăiri intense, de fericiri, în care nimic nu va mai conta cu excepția muzicii și a emoțiilor puternice! Detalii găsiți pe site-urile artistului – http://www.paulsurugiu-fuego.ro, http://www.artbyfuego.ro, dar și pe pagina de Facebook a lui Fuego – Paul Surugiu-Fuego Official! Nu ratați așadar, cel mai important eveniment al lunii decembrie, spectacolul lui Paul Surugiu-Fuego!