Doi traficanţi de droguri prinşi în flagrant în Carei cu peste 100 de pastile de Ecstasy asupra lor

Doi traficanţi de droguri au fost prinşi ieri în flagrant pe raza municipiului Carei în cadrul unei acţiuni de amploare organizate de către DIICOT Satu Mare. Anchetatorii au găsit asupra celor doi suspecţi cantitatea de 103 pastile de Ecstasy. Alţi doi traficanţi de droguri au fost prinşi în flagrant tot ieri, pe raza municipiului Satu Mare.

droguri

La data de 08.10.2018, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților Varga Alexandru, Meszaros Csaba, Bogdan Wiliem şi Farcău Marin Cristian, pentru săvârșirea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc, fără drept; oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc risc, fără drept, și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul DIICOT.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada iunie 2018 și până în prezent, inculpații au introdus în țară, au achiziționat și au comercializat pe raza județului Satu Mare, preponderent în municipiile Satu Mare, Carei și orașul Tășnad, fără drept droguri de mare risc și au distribuit substanțe cu efecte psihoactive.
La data de 08.10.2018, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, au organizat de o acțiune de amploare vizând mai multe persoane specializate în introducerea în țară de droguri de mare risc, respectiv cocaină, tablete de MDMA (Ecstasy), amfetamină (Speed) și cristal de MDMA, desfășurându-se un număr de 3 acțiuni de prindere în flagrant pe raza municipiilor Satu Mare și Carei, în momentul în care inculpații voiau sa comercializeze droguri de risc și mare risc. Potrivit unor surse judiciare, traficanţii Varga Alexandru şi Meszaros Csaba au fost prinşi în flagrant în municipiul Carei, având asupra lor peste 100 de pastile de Ecstasy.
Pe parcursul cercetărilor, au fost găsite și ridicate un număr de 103 pastile Ecstasy, 10 grame de cannabis, 15 grame de cocaină, 6 grame de Speed, 4 grame cristal MDMA, 9 telefoane mobile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Perchezițiile domiciliare s-au realizat şi cu sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Poliției Municipiului Carei și a Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, precum și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Județean de Jandarmi „GL. BG. IONITĂ BORȘAN” Satu Mare.
În cursul zilei de 09.10.2018 inculpații urmează a fi prezentați Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.