Focar de hepatită în municipiul Carei, pe strada Petre Ispirescu, scrie PresaSM. Potrivit locatarilor din zonă, la mai multe persoane li s-a confirmat prezența virusului care provoacă hepatita, fiind internate la Secția de Boli Contagioase a Spitalului Județean Satu Mare.

focar hepatita

Oamenii suspectează că focarul de infecție ar fi izbucnit de la o casă din vecini, în care locuiesc trei persoane adulte, cinci copii majori și șapte copii minori. Aceștia ar locui în condiții insalubre, de unde s-ar fi putut declanșa boala.
”Toți locuiesc într-o casă de trei pe patru metri, fără utilități, toaletă și într-o mizerie de nedescris. Momentan, concubinul și una dintre fete sunt contaminați cu hepatită, probabil toți de acolo sunt infectati. Pe stradă au apărut îmbolnăviri subite la mai mulți locatari, toți cu hepatită, care sunt internați la Spital în Satu Mare. Rugăm autoritățile să ia măsuri față de aceștia, deoarece copii de acolo frecventează școli publice și pot crea epidemii la nivelul școlilor și îmbolnăvirea tuturor vecinilor”, a declarat un locatar pentru PresaSM.
Primăria Carei a intervenit de mai multe ori în zonă și a făcut curățenie, dar cei care locuiesc în casă adună mereu deșeuri în curte. Din câte se pare, este vorba despre un vid legislativ, care împiedică autoritățile să ia măsuri radicale, pentru rezolvarea situației.
Mai exact, persoanele nu pot fi evacuate din casă, iar copiii nu pot fi duși într-un centru social, unde să beneficieze de condiții decente, astfel încât să nu le fie pusă sănătatea în pericol, se mai arată în articolul publicat de PresaSM.