În satul Ianculești va avea loc duminică, 26 august 2018, cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Moților ”Zilele Iancului”. Invitații speciali ai evenimentului sunt interpreții de muzică populară Ionuț Fulea și Alexandru Pugna. Pe scenă vor mai evolua: Tulnicăresele din Ianculești, Grupul Folcloric de la Marna Mare, Ansamblul Folcloric Doruri Sătmărene și Ansamblul Folcloric Vergelul din Oradea.
Sâmbătă, 25 august 2018, va avea loc sfințirea capelei mortuare din sat, construită cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Carei.
P.S. Organizatorii au corectat pe afișul manifestării numele satului Marna Nouă, care inițial a fost trecut drept Marna Mare. Interesant e faptul că cea mai scandalizată de această greșeală a fost președinta ASTRA Carei, Daniela Ciuta, vicepreședintă a Asociației Foștilor Refugiați și Deportați, cea care în urmă cu doi ani a vizitat inexistenta localitate ”Horia”, deși se deplasase de fapt în satul Horea. Mare-i grădina Domnului și mulți sar gardul!
