În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei – Biroul Rutier au identificat în trafic un bărbat, de 50 de ani, din Tășnad, care se deplasa cu un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, informează IPJ Satu Mare.

etilotes1

Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat valoarea de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.