După ce în urmă cu o săptămână a obţinut premiul al doilea la Festivalul național concurs de folclor pentru copii și tineret ”Dor Românesc” de la Bistriţa, ansamblul Ceatăra din Carei a reuşit să-şi adjudece premiul I la Festivalul – concurs internaţional de muzică populară românească “În grădina cu flori multe”, care s-a desfăşurat la Cernăuţi (Ucraina).

„Am fost prezenţi la a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Populară Românească de la Cernăuți, unde am participat la două sectiuni: soliști vocali (categoria de vârstă 18-25 de ani), unde Florin Borobei a câștigat locul al II-lea, iar la ansambluri folclorice am obținut locul I. Este prima dată când participăm la acest festival şi am fost foarte plăcut impresionați de modul de organizare a evenimentului, precum și de orașul Cernăuți. Invitația ne-a fost adresată de către directorul Școlii Populare de Artă și Civilizație Românească din Cernăuți, domnul Iurie Levcic”, a declarat coordonatorul Ansamblului Ceatăra din Carei, Adrian Paşca.