Piață de vechituri în fiecare marți la Carei

Începând din luna iulie, în fiecare marți, în incinta pieței agroalimentare din municipiul Carei va fi organizată o piață de vechituri. Toți cei interesați sunt așteptați cu drag de către administrația pieței careiene.

piata vechituri
”În prezent, majoritatea comercianților din piață nu oferă spre vânzare produse agroalimentare. Tocmai din acest motiv, am considerat că ar fi potrivit să avem o zi pe săptămână în care să organizăm o piață doar pentru ei. În urmă cu câțiva ani a mai existat o inițiativă asemănătoare, iar acum vrem să o continuăm. Sperăm că vom înregistra același interes din partea careienilor”, a declarat șeful administrației pieței, Melinda Avram.