Un elev al Colegiului Economic Harsányi János din Budapesta le-a transmis colegilor săi de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu Carei o scrisoare emoţionantă, în cadrul căreia îşi descrie experienţele trăitea în cadrul programului de cooperare derulat de cele două instituţii de învăţământ. Reproducem integral scrisoarea elevului Gulyás Ákos din Budapesta.

iuliu maniu

Fac parte din acest program de trei ani, am avut posibilitatea de a vizita școli maghiare de peste hotare. Pot să confirm cu siguranță că ospitalitatea și amabilitatea elevilor din aceste școli a fost peste așteptări. Această senzație sufletească poate trăi numai cine este deschis și interesat.
Noi deja în vizita din toamnă ne-am împrietenit cu elevii Colegiului Tehnic ”Iuliu Maniu” din Carei și ne-am străduit să le oferim un program interesant. Un început plăcut și reușit a fost vizita la Centrul Ecologic din Poroszlo, fiind o zi plăcut de octombrie, am reușit să participăm și la o plimbare cu barcă pe Lacurile Tisza. Urma vizitarea cu autocar a capitalei, vizita în Parlament, la Fabrica ”Zwack Unicum”, iar după meciul de fotbal amical musafirii noștri erau din ce în ce mai dezghețați și se observa că se simt bine.
20 martie – un grup de elevi bine dispuși și deja împrieteniți a pornit către Salonta. Drumul ni s-a părut lung din cauza nerăbdării. La Salonta am vizitat Casa memorială a poetului Arany Janos unde ne-a întâmpinat o doamnă în vârstă tare amabilă povestind multe amănunte interesante din copilăria poetului. Urma o plimbare prin oraș după care am pornit către Carei unde am fost cazați într-o pensiune foarte plăcută.
Ziua următoare am avut programe în școală și am făcut cunoștință cu orașul Carei. Surpriză plăcută a fost că am fost primiți și la Primăria orașului, clădirea în care s-a cunoscut poetul Petőfi Sandor cu soția sa Szendrey Julia la un bal. Surpriza adevărata ne-a așteptat la vizitarea Castelului Karolyi, pe lângă frumusețea arhitecturii clădirii (frate-geamăn cu castelul nostru de la Tiszadob) am avut ocazia să vizităm patru expoziții interesante (de vânători, panopticum, de fotografii) prezentate cu umor de muzeolog.
Programul nostru de a cunoaște Transilvania a continuat joi, cu vizita la Cluj. Pe drum am mai vizitat și satul natal al poetului Ady Endre (Mecențiu) cu casa memorială. Orașul Regelui Matyas ne-a primit cu zăpadă, dar ne-a recompensat vizitarea curiozităților orașului și vizita în Grădina Botanică Cluj.
Trebuie să mai amintim vizita la Fabrica de mobilă din Carei, unde am avut ocazia să asistăm la asamblarea unei canapele.
Suntem foarte recunoscători în primul rând domnului director și profesoarei Farkas Elisabeta, dar și profesoarelor Bontea Timea și Miclea Ramona care s-au ocupat de organizarea programelor.
Pe tot timpul vizitei ne-am simțit foarte bine datorită în primul rând amabilității colectivului de elevi din Carei.
Elevul Gulyás Ákos, clasa XI.B.
Budapesti Gazdasagi SZC Harsányi János Szakgimnázium és Szakkőzépiskola