În cursul zilei de luni, 2 aprilie 2018, la ora 23:05, dispeceratul I.S.U. ”Someș” Satu Mare a fost anunțat despre producerea unui incendiu la un rastel de butelii situat pe raza localității Oar din județul Satu Mare.


La adresa menționată s-au deplasat 13 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj cu ambulanță SMURD. Echipajele Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vetiș, au intervenit de urgență pentru delimitarea zonei și limitarea extinderii flăcărilor. Până la sosirea forțelor profesioniste, rastelul metalic era distrus în întregime, iar cele 18 butelii care se aflau în rastel au fost aruncate în urma deflagrațiilor la o distanță de aproximativ 50 de metri.
Cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii evenimentului sunt în curs de derulare.