În cursul zilei de ieri, 24 noiembrie 2017, la sediul Organizaţiei Municipale a PSD Carei a avut loc Conferinţa de alegeri a PES Activists din municipiul nostru. Alegerile au fost conduse de către coordonatorul judeţean Ciprian Crăciun. În funcţia de preşedinte al PES Activists Carei a fost aleasă tânăra Adina Nagy.

„O felicit pe Adina Nagy pentru funcţia obţinută în urma alegerilor de vineri, precum şi întreaga echipă pe care urmează să o conducă. De asemenea, în calitate de președinte al organizației PSD Carei sunt bucuros pentru faptul că am primit 45 de membri noi, care vor face şi mai puternică echipa PSD Carei în viitoarele campanii electorale”, a declarat liderul social-democraţilor careieni, Ioan Oneţ, pentru portalul Opinie de Carei.

PES Activists România este organizaţia în care membrii şi simpatizanţii de stânga din România pot activa direct la nivelul politicii europene prin intermediul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi reţelei de simpatizanţi existentă la nivelul tuturor ţărilor membre UE. În prezent, în România există peste 10.000 de membrii PES activists în toată ţara..