Hip-hoperul careian Ovidiu Doka a lansat azi o nouă piesă, intitulată sugestiv ”Buruiene de Carei”, o ”piesă de dragoste făcută în grabă pentru buruienile Careiului care cresc și umbresc pământul”. Piesa poate fi audiată pe pagina de Facebook a hip-hoperului Ovidiu Doka.

”În ultima perioadă, buruienile din Carei depășesc limita bunului simț, asa că m-am hotărât să fac o piesă scurtă și să erbicidez cu ea, având în vedere că oamenii folosesc Facebook-ul peste tot în acest oraș, probabil când or să dea play la piesă în apropierea buruienilor, din cauza liniei melodice, acestea o să moară și așa scăpăm de ele! Este doar un intro scurt, făcut în grabă, iar dacă nu o să aibă un efect imediat voi face și alte materiale puțin mai grele ca limbaj, să pot să îmi exprim adevăratele sentimente despre buruiene și alți paraziți ai societății”, a declarat hip-hoperul Ovidiu Doka pentru portalul Opinie de Carei.