Festival de Folclor al naţionalităţilor, în premieră la Carei. Vezi programul!

În perioada 4-6 august 2017, în municipiul Carei va avea loc Festivalul de Folclor al Naţionalităţilor, în cadrul evenimentului „CAREI FEST 2017”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției de Cultură și Sport.

Afis-FOLKLOR-v2
Organizat în premieră la Carei, Festivalul de Folclor al naţionalităţilor va aduce în faţa careienilor ansabluri folclorice, dansatori şi solişti de muzică populară care vor prezenta publicului careian muzica şi dansul specific comunităţii pe care o reprezintă. Vor fi prezente formaţii de folclor românesc, maghiar şi german şi invitaţi speciali, ansambluri folclorice din Slovacia şi Croaţia.
La ediţia din acest an recitalurile foclorice vor fi completate de o gală de operetă în compania instrumentiştilor, soliştilor şi dansatorilor Operei Maghiare din Cluj-Napoca, la finalul serii de foclor maghiar, de un concert de muzică de promenadă cu fanfarele reunite din Petreşti, Ciumeşti, Cămin şi Căpleni, la finalul serii de foclor german și de un concert extraordinar susţinut de cunoscuta interpretă Sava Negrean Brudaşcu, la finalul serii de folclor românesc.
Organizatorii evenimentului: Direcţia de Cultură şi Sport Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei.
Parteneri: Ardealul, Polipol, Alconor Company, König Metal, L’Art Hotel.
Vă prezentăm programul detaliat:
VINERI, 4 august 2017, Parcul Dendrologic, Scena în aer liber
SEARĂ DE FOLCLOR MAGHIAR
ora 18.45 – Formaţia Rigófütty
ora 19.30 – Fanfara din Nyirbátor
ora 20.20 – Ansamblul Rekettye
ora 21.00 – GALĂ DE OPERETĂ cu „Operettgroup Projekt” – soliştii, instrumentiştii şi dansatorii Operei Maghiare din Cluj-Napoca

SÂMBĂTĂ, 5 august 2017, Parcul Dendrologic, Scena în aer liber
SEARĂ DE FOLCLOR GERMAN ŞI INVITAŢI INTERNAŢIONALI
între orele 18.30 – 20.15 – Kalazanci Band, Ansamblurile Rote Rose, Acordeon Duo, Karoler Trio, Lustige Schwaben, Corul bărbătesc Schwäbischer Männerchor
ora 20.15 – Ansamblul folcloric DONJI din Donji Videovec (Croaţia)
ora 21.00 – Ansamblul MAGIC IN DANCE din Tornaľa (Clovacia)
ora 21.30 – CONCERT DEMUZICĂ DE PROMENADĂ cu fanfarele reunite din Petrești, Ciumești, Cămin și Căpleni, dirijor: Mircea Câcu

DUMINICĂ, 6 august 2017, Parcul Dendrologic, Scena în aer liber
SEARĂ DE FOLCLOR ROMÂNESC
ora 19.00 Ansamblul folcloric Jurj (Centrul Social Carei)
ora 19.30 Ansamblul folcloric Ceatăra
ora 20.30 Ansamblul folcloric VERGELUL din Oradea
ora 21.30 Concert extraordinar SAVA NEGREAN BRUDAŞCU

Organizatorii își rezervă dreptul de a face modificări în program.
În caz de vreme nefavorabilă evenimentele se anulează!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s