Tragedie la Livada. Patru persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier (Galerie foto)

Astăzi, 3 iulie 2017, în jurul orei 13:19, I.S.U. „SOMEŞ” Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui accident rutier cu cinci victime, pe raza localităţii Livada. Gravitatea evenimentului a impus activarea Planului Roşu de Intervenţie, punându-se în aplicare etapa I a acestuia, la ordinul inspectorului şef al ISU Satu Mare.


La faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, patru ambulanţe tip S.M.U.R.D., care au intervenit în colaborare cu alte trei ambulanţe din cadrul serviciului de ambulanţă judeţean (S.A.J. Satu Mare).
Personalul sosit la faţa locului, după efectuarea recunoaşterii, a constatat că, în urma coliziunii a două autoturisme, au rezultat cinci victime dintre care trei persoane încarcerate între fiarele contorsionate ale maşinii. Victimele încarcerate au fost extrase din autoturism, însă prezentau lenziuni incompatibile cu viaţa, personalul medical fiind nevoit să le declare decedate.
Din nefericire, un copil în vârstă de aproximativ cinci ani, care se afla în stop cardio respirator la momentul sosirii pompierilor, în ciuda efectuării manevrelor de resuscitare de către personalul specializat, nu a supravieţuit.
Pompierii, paramedicii şi personalul medical au intervenit şi pentru acordarea primului ajutor medical celeilalte victime, aceasta, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s