Un program cultural și de divertisment dedicat Zilei Internaționale a Copilului va avea loc miercuri, 31 mai 2017, între orele 17.00 și 19.30, în Parcul Dendrologic din Carei (zona de lângă manej), se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.

Ziua Copilului 2017 - Afis
Evenimentul este organizat de către Centrul Cultural Carei, Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei, Centrul de Promovare a turismului cultural, Biblioteca Municipală Carei, în colaborare cu Asociația Free Wolves Spirit.
În cadrul evenimentului vor avea loc o serie de activități interactive: jocuri și concursuri, competiții sportive, muzică ușoară și dans modern cu elevii Centrului Cultural, prezentare de câini, demonstrații de acordare a primului ajutor cu „Sanitarii pricepuți” de la Liceul Teoretic, origami, tir cu arcul cu arcașii de la Corvus Regia, demonstrație de karate cu sportivii de la CS Sakura, precum și atelier de creație Polipol. La eveniment vor fi prezentate copiilor mașinile de poliție și pompieri.
Invitații speciali, animatorii de la „Prietenii veseliei” din Oradea, vor întreține atmosfera cu baloane modelate și vor aduce printre copii veselia și buna dispoziție.