Vineri, 28 aprilie 2017, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal din Carei a avut loc spectacolul de teatru-dans intitulat „Eteroclit”, avându-i ca protagonişti pe tinerii actori Roxana Fânaţă şi Robert Nagy, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Cultural Carei.


Cei doi au creat timp de o oră o atmosferă magică, prin mişcările pline de sensibilitate şi emoţia puternică transmisă. Dincolo de coregrafie, tinerii actori au creionat, folosind elemente coregrafice, o poveste sublimă, pornind de la un „el” şi o „ea”, aparent banali, dar totuşi eterocliţi.
Regia spectacolului a fost semnată de Alexandra Felseghi, coregrafia a fost realizată de Melinda Jakab.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia teatrală „GENESIS” Satu Mare, cu sprijinul Centrului Cultural al Municipiului Carei.