Expoziţie de machete de avioane şi fotografie de aviaţie la Carei

Share

Duminică, 2 aprilie 2017 de la ora 12.30, la Castelul Károlyi din municipiul Carei va avea loc expoziţia de machete de avioane şi fotografie de aviaţie a colecţionarului sătmărean Alexandru Chirilă, informează Direcția de Cultură.

Allex maket (1)
Colecţia de machete de avioane surprinde o gamă variată de exponate, astfel încât fiecare persoană care o va admira va putea regăsi unele dintre cele mai cunoscute modele de avioane militare, avioane cu destinaţie specială, de transport – cargo sau cu destinaţie civilă. Fotografiile cu avioane, 30 la număr, au fost selectate de colecţionar, special pentru această expoziţie, acestea fiind o completare a machetelor. Atât colecţia de machete cât şi seria de fotografii reprezintă rezultatul pasiunii necontenite pentru acest domeniu a colecţionarului sătmărean.
Expoziţia va putea fi vizitată timp de două săptămâni, conform programului Muzeului Municipal Carei.
Evenimentul este organizat de Muzeul Judeţean Satu Mare, Secţia Carei, cu sprijinul Fotoclubului „Vasile Vénig László” din Carei şi al Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.
Vizitarea expoziţiei este gratuită.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura