
Cu profundă tristețe, conducerea și întregul colectiv al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Carei își iau rămas-bun de la colega noastră dragă, Hannelore.
A fost un suflet blând și luminos, un om bun, al cărui chip radia căldură și seninătate. Prin felul ei de a fi, prin bunătatea și apropierea cu care îi înconjura pe cei din jur, a fost îndrăgită de colegi și, mai ales, de copiii care au cunoscut-o și au simțit grija și căldura ei.
Plecarea ei lasă în urmă multă tristețe și un gol greu de cuprins în cuvinte. Ne rămân, însă, amintirea zâmbetului ei, bunătatea pe care a dăruit-o și toate momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună.
Hanne, (așa îți spuneam noi) vei rămâne mereu în inimile noastre și în amintirea colegilor tăi!
În aceste clipe de grea încercare, suntem cu sufletul alături de familia îndurerată și o înconjurăm cu întreaga noastră compasiune, transmițându-i putere și sincere condoleanțe.
Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!
Director,
Anca Raluca Ghirean
în numele conducerii și al colectivului Școlii Gimnaziale Nr. 1 Carei



