Doi bărbați au fost prinși ieri în trafic la volanul autoturismelor, deși nu aveau dreptul de a conduce, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare.

actiune-politie

Polițiștii rutieri, în cadrul acțiunilor derulate pe principalele artere din municipiul Satu Mare, au identificat pe strada Magnoliei, un bărbat de 31 de ani, din Satu Mare, la volanul unui autoturism, deși avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Și pe strada C.S. Anderco din municipiu a fost identificat la volanul unui autoturism, un tânăr, de 20 de ani, din Viile Satu Mare, care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.