La data de 28.02.2017, ora 10.00, polițiștii Biroului Rutier Carei au identificat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Pişcolt, care conducea pe strada Principală din Pişcolt un tractor care nu era înmatriculat sau înregistrat în evidenţele vreunei autorităţi române sau străine.
În cauză a fost înregistrat un dosar penal privind comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

tractor-cisterna
De asemenea, în cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au acționat pe linia combaterii indisciplinei pietonilor și asigurarea respectării dispozițiilor legale privind acordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public, ocazie cu care au fost constatate 20 de abateri la acest regim, iar pe lângă sancțiunile contravenționale corespunzătoare, au fost reținute 6 permise de conducere.