În pofida alocării sumei de 24 milioane lei în bugetul de stat pentru finalizarea variantei de ocolire a municipiului Carei, primarul Eugen Kovacs nu cred că lucrările vor fi terminate până la finalul acestui an, se arată într-un material postat pe pagina de Facebook a administraţiei locale careiene.

centura-sm
„După părerea mea, toate lucrările rămase la varianta de ocolire s-a putea realiza în decurs de trei luni şi jumătate, dar cunoscând cum merg lucrurile la noi, în pofida asigurărilor optimiste de la CNAIR, nu cred că lucrările vor fi finalizate în acest an”, a declarat primarul Eugen Kovacs.
Edilul şef careian a enumerat motivele care l-au determinat să tragă această concluzie deloc optimistă. Primul dintre ele este legat de faptul că investiţia trebuie preluată şi continuată de o companie nou înfiinţată. „Finalizarea lucrărilor ar trebui să fie realizată de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), companie înfiinţată recent, care ar trebui să preia lucrările de la executantul de până acum, firma Magenta SA, şi să le continue”, a arătat primarul Kovacs.
De asemenea, există şi o serie de probleme de ordin tehnic. „Nu este finalizat proiectul celor trei linii de medie tensiune şi a celei de înaltă tensiune care traversează centura. Întrucât nu există proiect tehnic, trebuie organizată licitaţie pentru realizarea lui. Asta înseamnă timp şi, din păcate, nu pot nici măcar să aproximez când vor fi executate aceste patru traversări ale liniilor electrice. De asemenea, trebuie emisă o Hotărâre de Guvern pentru exprorierea unei suprafeţe totale de 0,5 hectare de teren în zona celor patru sensuri giratorii. Mai trebuie finalizat pasajul peste calea ferată şi turnarea a 76.000 de tone de asfalt. Turnarea asfaltului s-ar putea face, teroretic, în decurs de o săptămână, dar îmi vine greu să cred că acest lucru va fi pus în practică”, a adăugat primarul Eugen Kovacs.
Lucrările la centura municipiului Carei au fost începute cu în vara anului 2012. Valoarea totală a lucrărilor, conform CNADR, era de 72.976.189,00 lei, din care 62.029.761,00 lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (85% din valoarea totală eligibilă). Iniţial, termenul de finalizare prevăzut era 15 martie 2014. Termenul a fost decalat de mai multe ori, reprezentanţii firmei Magenta declarând în ianuarie 2016 că lucrările vor fi finalizate în vara acelui an. În august 2016, aceeaşi firmă a anunţat că nu mai vrea să finalizeze lucrările. Pentru a nu bloca investiţia, CNADR a decis că va continua lucrările în regie proprie.
Pentru ca treburile să se complice şi mai mult, ulterior, CNADR a fost reorganizată în două companii distincte: Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR), care se va ocupa de investiţii, respectiv Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care va asigura întreţinerea infrastructurii finalizate. Finalizarea variantei de ocolire intră în atribuţiile CNAIR.