În cursul zilei de ieri, 23 ianuarie 2017, în jurul orei 09.29, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la coşul de fum al unei case de locuit din localitatea Atea, se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.


La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
Forţele de intervenţie au constatat că ardea coşul de fum de la acoperişul casei, cu pericol de propagare la întreg acoperişul, respectiv, casa de locuit.
În urma lichidării incendiului au fost salvate atât imobilul cât şi proprietăţile învecinate.
Au ars funinginea şi depunerile din interiorul coşului de fum, aproximativ 0,5 m2 material lemnos din compoziţia podului (scândurile din jurul hornului) şi s-au deteriorat hornul şi tavanul a două încăperi din locuinţă.
Cauza incendiului: coş de fum deteriorat (fisurat).
Pentru evitarea evenimentelor nedorite, pompierii sătmăreni reamintesc cetăţenilor care utilizează pentru încălzirea locuinţelor, centrale termice pe lemn ori mijloace de încălzire având ca sursă combustibilă lemnul să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:
-verificarea stării de funcţionare a aparatelor şi mijloacelor de încălzire pe lemn;
-verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului de depunerile de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.