Fotbalistul careian Eric Bicfalvi și-a schimbat echipa, dar va rămâne în prima ligă a Rusiei. De la Tom Tomsk, mijlocașul a plecat la FC Ural, se arată într-un articol publicat azi, 23 ianuarie 2017, de către DolceSport.

bikfalvi

Fosta echipă a careianului Bicfalvi, Tom Tomsk, este pe ultimul loc în campionatul Rusiei. În schimb, noua echipă a mijlocașului ocupă locul 13, înregistrând 14 puncte după 17 etape.
Bicfalvi a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu FC Ural, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon.
În vârstă de 28 de ani, mijlocașul a semnat în vara lui 2016 cu Tom Tomsk. Înainte de a ajunge în Rusia, Bicfalvi a evoluat pentru Dinamo, Liaoning Whowin (China), și Volyn Lutsk (Ucraina).
În perioada 2008-2012, Eric Bicfalvi a evoluat la Steaua, pentru care a marcat trei goluri.