În cursul serii de ieri, 16 ianuarie 2017, în jurul orei 21.03, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui accident rutier în localitatea Negreşti Oaş, se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.

descarcerare
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Negreşti Oaş cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, care au intervenit în colaborare cu alte două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Satu Mare.
După efectuarea recunoaşterii, personalul sosit la faţa locului a constatat că, în urma coliziunii frontale a două autoturisme, şoferii acestora au rămas blocaţi în vehicule. Salvatorii au acţionat cu ajutorul accesoriilor de descarcerare pentru extragerea celor două persoane, care necesitau acordarea primului ajutor medical, ulterior fiind transportate la spital.