Restaurantele, sălile de evenimente şi cluburile din Carei se întrec în oferte pentru a-şi atrage clienţi pentru petrecerile organizate cu ocazia Revelionului. Careienii au de unde alege, fiecare în funcţie de preferinţe, dar şi de bugetul alocat în acest sens.


Tinerii din Carei îşi pot petrece Revelionul la Joy Club. Preţul unul bilet este de 149 lei, cu meniu all inclusive. Locurile sunt limitate, potrivit anunţului postat pe pagina de Facebook a Joy Club Carei, cei interesaţi trebuind să facă din timp rezervări.
Preţul unui Revelion la sala de evenimente Victoria costă 190 lei/persoană. Petrecerea începe la ora 20.00. Meniul este foarte bogat şi cuprinde, printre altele, trandafir din somon afumat pe felie de lămâie, fâşii din piept de pui cu susan şi cârnaţi fierţi în vin rosu la aperitiv, cotlet de purcel la cuptor, cordon bleu din piept de curcan şi ciorbă de varză cu afumătură. Consumaţia este nelimitată la sucuri, apă minerală, vin, bere şi cafea. Ambianţa muzicală va fi asigurată de formaţia A’ la Carte.
Careienii pot opta să-şi petreacă noaptea dintre ani la Sala Dream Carei, preţul biletului fiind de 130 lei/persoană. Meniul cuprinde apretivit compus din opt preparate, felul II – ceafă de porc la cuptor, felul III – tocăniţă de porc, felul IV- cremvuşti, respectiv felul V – ciorbă de varză acră cu cârnaţi afumaţi. Muzica va fi asigurată de trupa Signal.
Revelionul la restaurantul La Boheme costă 180 lei/persoană. Participanţii vor avea parte de un meniu bogat, format din aperitiv, muşchiuleţ de porc în bacon ca felul principal nr.1, respectiv piept de curcan umplut ca felul principal nr.2, precum şi ciorbă de varză cu afumătură şi smântână. Vinul roşu, sucurile, cafeaua, apa plată şi cea minerală sunt incluse în meniu.
Hanul Matyas organizează petrecere de Revelion, preţul unui bilet fiind de 150 lei de persoană, respectiv de 280 lei pentru perechi. Meniul include un aperitiv alcătuit din nouă preparate, precum şi patru feluri principale de mâncare, urmate de desert. Hanul oferă din partea casei o sticlă de şampanie şi cafea în cursul nopţii.
Revelionul la restaurantul-pizzerie Ali Baba costă 99 de lei/persoană. Aperitiviul va fi pe sistemul bufet suedez. Meniul va mai cuprinde patru feluri: somon cu sos de mărar, tocăniţă de vită cu găluşte, cârnaţi prăjiţi şi ciorbă de varză acră cu cârnaţi afumaţi. Ambianţa muzicală va fi asigurată de DJ Jacint.
Petreceri de Revelion sunt organizate şi de alte localuri din municipiul Carei, acestea întrecându-se în oferte care mai de care mai atractive.