Prin intermediul unui comunicat de presă transmis presei, Organizația Pensionarilor și Vârstei a Treia a PNL Satu Mare solicită demisia conducerii PNL Satu Mare, căreia îi reproșează scorul slab obținut la alegerile parlamentare în județul nostru. De asemenea, pensionarii liberali spun că actuala conducere a PNL Satu Mare este ilegitimă, solicitând demisia președintelui interimar Ionuț Rus, dar și a candidaților Romeo Nicoară și Adrian Albu. Prezentăm integral comunicatul de presă transmis portalului Opinie de Carei.

pnl
Sursa foto: PresaSM

Rezultatele finale obținute de PNL Satu Mare la alegerile parlamentare de duminică sunt departe de obiectivele asumate de președintele interimar al organizaţiei judeţene, Ioan Rus, şi de candidații impuşi în capul listelor la Senat şi Camera Deputaţilor, respectiv Adrian Albu și Romeo Nicoară. De fapt, scorul de 15% este de-a dreptul dezastruos pentru noi.
Tocmai din acest motiv, Organizaţia Pensionarilor și Vârstei a Treia a PNL Satu Mare solicită demisia de îndată a acestora. Compromisurile politice asumate de conducerea PNL Satu Mare au afectat scorul partidului atât la nivel național, cât și la nivel local, unde am obținut rezultate cu mult sub obiectivul stabilit.
Proasta gestionare și lipsa de management a campaniei electorale sunt principalele cauze care au condus la aceste rezultate, pe care le considerăm dezastruoase. Nu trebuie omis faptul că actualii lideri ai PNL Satu Mare au îndepărtat oamenii competenţi din conducerea organizaţiei și chiar din partid, iar urmările nu s-au lăsat aşteptate.
Din acest motiv, considerăm că actuala conducere este nelegitimă. Noi, vârstnicii liberali, nu putem fi de acord ca o gașcă de câțiva oameni, uniţi de interese personale şi meschine, să conducă PNL Satu Mare.
Pentru aceste motive solicităm demisia de onoare a conducerii PNL Satu Mare.
Președintele Organizației Pensionarilor și Vârstei a Treia a PNL Satu Mare
Petrică Silaghi