La data de 18.11.2016, ora 00.10, polițiștii din Tășnad, aflați în serviciu în patrulă mixtă cu lucrători jandarmi, au identificat un conducător auto, de 50 de ani, din localitatea Cig, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lăcrămioarelor din localitate, informează IPJ Satu Mare.
La controlul efectuat, s-a constatat că cel de la volan avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. La testarea alcoolscop, aparatul etilotest a indicat o valoare a concentrației alcoolice de 1,00 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate si probe de sânge.
Bărbatul este în prezent cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante.