Duminică, 27 noiembrie 2016, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal din Carei va avea loc spectacolul de dans teatru folcloric „Din Post în Post” al Ansamblului de Dansuri „Trei Scaune” din Sfântu Gheorghe. Prețul biletelor este 10 lei pentru copii, respectiv 20 lei pentru adulți. Biletele se găsesc la biroul Centrului Cultural Carei, se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.


Deplină bucurie sufletească sau mâhnire fără leac, evlavie sau ignoranţă, chin sau purificare? Ce înseamnă Postul pentru fiinţa noastră?
„Postul este un act de credinţă, o şansă de a ne desprinde de cele lumeşti, de a ne curăţa trupul, pentru a ne deschide sufletul către iubire şi libertate, lăsând în urmă ura, mânia, slăbiciunile”, mărturiseşte Furik Rita, regizorul-coregraf al spectacolului.
Cântarea cântărilor, Dansul dansurilor, Zeii zeilor, Postul posturilor. Un spectacol în interpretarea Ansamblului de Dansuri Háromszék, cu muzică populară ardelenească, cu voci pasionale, specifice minorităţii maghiare din Slovacia. În acelaşi timp – tradiţional şi contemporan, femeie şi bărbat, sacru şi profan. Un poem coregrafic de o puternică expresivitate, un omagiu adus vieţii şi iubirii, cu monologuri interioare impresionante şi incitante.
Asistenți: Ivácson László, Tőkés Zsolt;
Muzică: Fazakas Levente, Furik Rita;
Costume: Furik Rita;
Solist vocal: Erőss Judit, Gidró Roland;
Muzicieni: Fazakas Levente, Fazakas Albert, Szilágyi László, Bajna György;
Regizor-coregraf: Furik Rita;
Dansatori: Keresztes Gabriella, Lukács Réka, Vajda Katalin, Dombi Rózsa, Virág Imola, Váradi Ágnes, Kocsis Lilla-Tünde, Ádám Júlia, Pilinger Mónika, Melles Endre, Pável Hunor-Mihály, Márton Csaba, Gere Csaba, Kiss Adorján, Törő Bence, Gidró Roland, Portik Norbert, Lupuly Jakab.