Lucrările la varianta de ocolire a municipiului Carei vor fi reluate în cursul săptămânii viitoare, a dat asigurări directorul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o ieri, 1 noiembrie 2016, cu primarul Eugen Kovacs, se arată într-un material postat pe pagina de Facebook a Primăriei Carei.

centura (1)
CNADR a găsit o soluţie pentru finalizarea centurilor localităţilor Carei şi Săcuieni Bihor, după ce executanţii au renunţat la lucrări. Acestea vor fi efectuate în regie proprie de către CNADR. În prezent, compania evaluează lucrările realizate de firma spaniolă Magenta SA la varianta de ocolire a municipiului Carei, urmând ca acestea să fie reluate în primăvară.
Primarul Eugen Kovacs i-a cerut directorului Eugen Cecan ca CNADR să urgenteze lucrările şi a propus ca, până la finalizarea investiţiei, unele tronsoane ale centurii să fie deschise circulaţiei. De exemplu, tronsonul cuprins între DN 19, la ieşirea din Carei spre Petreşti, şi DJ 108M, de la ieşirea din Carei spre Tiream, ar putea fi deschis traficului cu investiţii minimale, a arătat primarul Eugen Kovacs.