Membrii Asociației Colecționarilor de Halbe și Pahare de Bere din Ungaria se vor reuni la sfârșit de săptămână în municipiul Carei. Această asociație organizează anual două întâlniri, pentru întâlnirea de toamnă din 2016 Careiul fiind desemnat orașul gazdă. La reuniunea care va avea loc în week-end vor participa zece sau unsprezece colecționari.

halbe-bere
”Practic, la Carei vor sosi colecționari de halbe și pahare de bere din toate zonele Ungariei, împreună cu soțiile lor. Vineri aceștia vor vizita municipiul Carei, dacă vremea va fi de partea noastră. Tot vineri, aceștia vor putea să-mi vizioneze propria colecție. Sâmbătă voi încerca să le prezint zona înconjurătoare, vizitând localități precum Ady Endre, Căpleni și altele. După-amiază, la castelul Karolyi va avea loc deschiderea unei expoziții de profil și o conferință pe această temă. Președintele asociației, Szemere Istvan, va prezenta modul de fabricare a halbelor de bere și cum se cdolecționează acestea. Expunerea va fi în limba maghiară, dar o voi traduce cu cea mai mare plăcere în limba română dacă vor exista doritori. Participanții vor putea viziona halbele și paharele de bere aduse de colecționarii din Ungaria”, a declarat colecționarul dr. Hago Attila Nandor, directorul Secției Carei a Muzeului Județean Satu Mare.