Cea de-a 13- a ediţie a Campionatului de Dresaj al Câinilor de Serviciu din MAI s-a încheiat şi cei mai buni câini au fost premiaţi. Campionatul a avut loc în perioada 3 – 7 octombrie 2016, la Centrul Chinologic Sibiu. Competiţia a fost organizată de Centrul Chinologic Sibiu şi Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, informează IPJ Satu Mare.

La concurs au participat echipe reprezentative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, astfel că 22 de echipe câine-instructor au concurat pentru un loc pe podium la probele: Câine universal, Detectare explozivi, Patrulare intervenție, Căutare și salvare.
I.P.J. Satu Mare a fost reprezentat la concurs de două echipe câine – instructor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, la secțiunea Patrulare intervenție.
La finalul concursului agent șef principal Nistor Vlad, însoțit de câinele Ares, a ocupat locul I, iar agent șef principal Silaghi Alexandru însoțit de câinele Roca a ocupat locul al II-lea.