Careianul Csokor Lorant, cel care a fost reţinut de poliţişti pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, ameninţare, loviri şi alte violenţe, susţine că a fost determinat să provoace scandalul de la Spitalul Carei datorită modului superficial în care cadrele medicale i-au tratat tatăl, care suferise un infarct.

spital

Tatăl lui Csokor Lorant, bolnav de inimă, a suferit un infarct în dimineaţa zilei de ieri, 4 octombrie 2016, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Carei. „Când am ajuns la spital, tatăl meu se zbătea între viaţă şi moarte în salon. Când doctorul a venit în vizita de dimineaţă, acesta a început să strige la asistente că nu i-au dat perfuzii, că nu l-au conectat la aparate. Asistentele au început să-l tot înţepe pentru a-i găsi o venă. L-au înţepat de zeci de ori, fără să reuşească. În cele din urmă, a venit un asistent care a reuşit acest lucru din prima, dar a trebuit să plece. În lipsa lui, asistentele au început din nou să-l ciuruiască”, povesteşte Csokor Lorant.
Părăsit în salon, peste câteva ore, tatăl său a suferit un infarct. „Tatăl meu a început să se simtă foarte rău. Am pornit să-l caut pe medicul cardiolog, dar nu l-am găsit nicăriei. Mi s-a spus că a plecat la cabinetul său privat. Când am revenit în salon, tatăl meu nu mai respira. Am fugit la asistente. Unele se jucau pe telefon, altele la calculator, iar una completa nişte hârtii. Le-am cerut să meargă repede în salon, căci tata este pe moarte. Când am văzut cât de încet se mişcă, am decuplat. De nervi, am spart două geamuri şi am luat un ciob de sticlă. Nu am avut cuţit la mine, ci doar acel ciob din geamul spart. M-am dus la asistente şi le-am spus să meargă repede la tata. Le-am ameninţat, disperat fiind că tatăl meu moare în salonul alăturat, iar lor nu le pasă. Atunci m-am tăiat şi eu”, ne-a declarat Csokor Lorant.
„Am început să plâng pe coridor, convins că tatăl meu a murit. A apărut şi medicul cardiolog. Am avut un schimb de replici cu el. Într-adevăr, l-am împins de două ori, dar nu l-am lovit. Speriat, medicul le-a cerut asistentelor să cheme Poliţia, apoi a intrat la tata în salon. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a reuşit să-l resusciteze. Pentru mine asta contează cel mai mult. Dacă nu făceam scandal, tata murea acolo cu zile”, este de părere Csokor.
Poliţiştii l-au dus în alt salon să-i fie tratate rănile pe care şi le-a provocat când a spart geamurile şi pe care şi le-a produs cu ciobul de sticlă. Apoi, Csokor a fost dus la audieri şi reţinut pentru 24 de ore, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice, ameninţare, loviri şi alte violenţe. Procurorul de caz a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.