Polițiștii Secției Rurale Tășnad au fost solicitați printr-un apel la 112 să intervină la un incident petrecut la o pălincie din localitatea Ser, comuna Bogdand. La fața locului polițiștii au stabilit faptul că pe fondul unui conflict spontan, un tânăr de 24 de ani, din localitate, a lovit o femeie de 61 de ani din Ser, aflată și ea la pălincie, cu o piatră în zona capului, informează Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Satu Mare.

ambulanta-accident

Incidentul a avut loc în jurul miezului nopții de 28/29.09.2016, iar în urma loviturii femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații de specialitate. Tânărul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.