Toamna aduce cu sine o serie de pensionări în Poliţia Municipiului Carei. Cel puţin patru poliţişti valoroşi, respectiv doi agenţi şi doi ofiţeri, cu o vastă experienţă în domeniu, au intrat deja sau urmează să intre la pensie în perioada imediat următoare. În urma acestor pensionări, efectivul Poliţiei Carei va fi diminuat cu circa 10%.

politie-carei
Startul pensionărilor de toamnă a fost dat de agentul Gheorghe Negrean. Un alt agent care a decis să iasă din rândul poliţiştilor activi este agentul Nicolae Turău. Este vorba de doi agenţi experimentaţi, cu vechime în munca de poliţie. De asemenea, agentul Nicolae Turău ocupă şi funcţia de lider local al unuia dintre sindicatele poliţiştilor. Se pare că mai sunt şi alţi agenţi care cochetează cu ideea pensionării.
Urmează să iasă la pensie şi comisarul Mihai Pintea, şeful Secţiei 5 Poliţie Rurală Petreşti. De asemenea, până la sfârşitul anului vrea să iasă la pensie şi adjunctul comandantului Poliţiei Carei, comisarul şef Ilie Dănuţ Coşarcă.
În mod cert, plecarea celor doi agenţi şi a celor doi ofiţeri specialişti va fi resimţită la nivelul Poliţiei Municipiului Carei.