Conducerea Administratiei Județene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare informează că vineri, 16 septembrie 2016, ora 11.00, organizează o întâlnire cu contribuabilii, în care vor fi prezentate principalele noutăți legislative în domeniul fiscal, se arată într-un anunț transmis portalului Opinie de Carei.

FinanteSM

În cadrul întâlnirii vor fi prezentate:

Ø Procedura de aprobare/reînnoire/modificare a plafonului de încasări în numerar pentru organizatorii de evenimente (nunti, botezuri etc.) – Ordin 1265/2016;

Ø Reglementarea unor aspecte privind rezidenţa în România a persoanelor fizice -Ordin 1099/2016;

Ø Aspecte privind înregistrarea în scop TVA – Ordin 2011/2016, 2012/2016

Ø Particularități privind impozitarea veniturilor din arendă – prezentarea Ghidului privind impozitarea veniturilor realizate din ARENDAREA bunurilor agricole din patrimoniul personal.

Întâlnirea va avea loc la sediul instituției din Piața Romană nr. 3-5, în sala de ședinte situată la etajul I. La întâlnire sunt invitați să participe contribuabilii, contabilii autorizați și experții contabili, precum și alte categorii de persoane interesate.

”Totodata, vă informăm că pe site-ul http://www.anaf.ro, la secțiunea Servicii oferite de ANAF, este publicata Lista întâlnirilor cu contribuabilii organizate de fiecare structură din cadrul ANAF, menționându-se tematica, data și locul desfășurării întâlnirii”, se mai arată în anunțul AJFP Satu Mare.