În cursul zilei de duminică, 4 septembrie 2016, în jurul orelor 12.00, pe strada 1 Decembrie 1918 din Carei a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane, informează Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Satu Mare.

accident-trecere

În fapt, conducătorul unui autoturism, în vârstă de 42 ani, din Sanislău, care conducea pe strada 1 Decembrie 1918 din Carei, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată şi marcată corespunzător. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului în vârstă de de 41 ani, din Carei, care a fost transportat la Spital Municipal Carei pentru investigaţii medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.